Totalul afișărilor de pagină

luni, 26 martie 2012

CUPA SHOTO JKA BRASOV





Sâmbătă, 24 martie 2012, Brașovul a găzduit cea de a VI-a ediție a Cupei Shoto. Amintesc că ShoTo este pseudonimul literar al maestrului Gichin Funakoshi și înseamnă „Unduirea Pinilor”. Pe de altă parte despărțind în silabe SHO – înseamnă Pin, semnificând forța la sol, stabilitatea, conexiunea cu Pământul, iar  TO – înseamnă Val, semnificând Unitatea în mișcare. Sunt două aspecte deosebit de importante ale oricărei arte marțiale, conexiunea cu solul și unitatea în mișcare.




Dragoș Chiru, președintele JKA Brașov (http://www.jka.ro/ ), organizatorul acestei manifestări, a căutat în mod clar să sugereze și să restaureze legătura cu sensei Gichin Funakoshi (http://ro.wikipedia.org/wiki/Gichin_Funakoshi) .




Au răspuns la invitație 400 de sportivi din 20 de cluburi, interesul sporit pentru această întrecere fiind motivat în 2 moduri : mai întâi, se apropie Campionatul European (20-21 aprilie 2012, Chiajna/București) și fiecare antrenor încearcă să-și țină sportivii „în priză”, și al doilea aspect ține de faptul că această competiție este bine organizată.




C.S. Conpet-Petrolul a participat cu 29 de sportivi de la grupele de copii, minicadeți, cadeți, juniori, tineret și seniori și a dat echipei de arbitraj condusă de Marian Pătru, 3 arbitrii : Cosmin Porumboiu, Ionuț Șerban și George Minculescu.




Am fost însoțiți de o galerie numeroasă formată din apropiați ai dojo-ului nostru, prieteni, părinți și bunici.
Competiția a debutat în sala de sport a Școlii Gen. Nr. 25 Brașov, la ora 9.30 cu grupele de seniori și tineret, pentru probele de kata și kumite. S-a concurat pe 3 tatami și este de subliniat ca este pentru prima dată când sportivii participanti la acestă cupă benefeciază de suprafețe specifice, achiziționate de clubul brașovean de la Adidas (http://www.masibosport.ro/ ).

Este a 4-a deplasare în acest an a sportivilor nostri la o competiție de karate modern și pot să spun că de la o deplasare la alta s-a simțit cum revine încrederea, revine siguranța, acestă revenire manifestându-se în coeziunea echipei, în atmosfera din ce în ce mai bună, totul concretizat în rezultate excelente. Reamintesc celor care nu sunt la curent că anul acesta am făcut trecerea de la „tradițional” la „modern” pe fondul unor frământări fără precedent la nivelul echipei, sursa acestora fiind problemele de maximă gravitate de la nivelul forului național.




Revenind la această cupă am urmărit mai mult cum se simt sportivii, mai decât ce rezultate fac. Am urmărit sclipirile de geniu din diferite execuții, de la kata sau de la kumite, momente care-mi dau imaginea potențialului diferiților sportivi dar și modelul de urmat, de transmis. Și am avut ce vedea. Au fost câteva momente care au electrizat audiența. Nu vreau în acest moment să dau nume dar sunt foarte încântat că avem asemenea sportivi în echipă.




Vremea a ținut cu noi, a fost o zi excepțională pe toate planurile pe care am finalizat-o mergând cu toată echipa, sportivi + galerie, pentru 2 ore, la Paradisul Acvatic din Brașov, unde am căpătat o binemeritată relaxare.




REZULTATE TEHNICE
(la proba de kumite nu voi menționa categoria de greutate ci doar grupa de vârstă, iar la proba de kata nu voi menționa cele 2 secțiuni începători/avansați, ci de asemenea doar grupa de vârstă)




COPII 2 (8-9ANI)
Stan Iacob Adrian – locul III- kata
Dragomir Ionuț - locul III - kumite
Ionescu Radu – locul II – kata  / locul III – kumite





COPII 3 (10-11ANI)
Maselușă Teodora – locul III – kata ind. / locul III – kumite ind.
Ionescu Sabina – locul II – kata ind.
Zafiris Flavius – locul III –kata / locul III- kumite
Niță Stefan – locul III – kata / locul II - kumite
Neagu Ștefan – locul III -kata

MINICADEȚI (12-13ANI)
Penescu Antonia – locul III –kata / locul III – kumite open
Tudor Crina – locul III –kata / locul II - kumite


CADEȚI (14-15ANI)

Bejgu Gabriel – locul III – kata/ locul III -kumite
Sandu Andrei – locul II –kata
Mocanu Nicușor – locul I –kata / locul III – kumite
Popescu Radu – locul I- kumite / locul III – kumite open/ locul III - kata
Spiță Ștefan – locul III –kumite / kumite open
Spiță Andrei – locul III – kumite


JUNIORI(16-17ANI)

Creța Marius – locul I – kata / locul III – kumite/ locul III – kumite open
Nistor Costin – locul III –kata / locul I – kumite / locul III – kumite open

TINERET(18-20)

Beldeanu Sabina – locul I –kata/ locul II – kumite/ locul II – kumite open


SENIORI (+21ANI)

Marinică Ștefan – locul I – kata / locul III – kumite
Șerban Ionuț - locul II – kata / locul III – kumite / locul III- kumite open
Minculescu George - locul III -kumite open/ locul I - kumite

Palmaresul nostru la acest concurs a fost : 26 locuri 3,    7 locuri 2  si   7 locuri 1 !

Mulțumesc părinților alături  care sunt alături de noi deplasare de deplasare, mulțmesc conducerii celor 2 cluburi CS Conpet și CS Petrolul care ne acordă încrederea lor și anul acesta.

Urmeaza “Cupa Primăverii”, la Plopeni, sâmbătă 31 martie 2012,  organizată sub egida Colegiului Antrenorilor de Karate –do, unde și-au anunțat participarea peste 150 de sportivi. Competiția este destinată copiilor, cadeților și juniorilor și are secțiuni de avansați și începători cu probe adecvate lor.

Apoi pe 7 aprilie suntem la Alexandria, la Cupa „Hirokazu Kanazawa”, pentru o ultimă verificare a sportivilor participanți la C.E. și Cupa Internatională „Kohai” din 20-21 aprilie.


Auguri !
Aurelian Nicolae

P.S. Orice omisiune, greseala sau sugestie va rog sa nu ezitati sa mi-o aduceti la cunostinta.
Multumesc!


4 comentarii:

  1. a-ti uitat sa treceti la mine locul 3 la kata individual

    RăspundețiȘtergere
  2. Mai multe fotografii de la acest eveniment se gasesc la urmatoarea adresa:

    http://dofoto.ro/galerie/cupajka2012/index.html

    (www.dofoto.ro)
    Daniel Oprescu

    RăspundețiȘtergere
  3. si la mine Locul I la Kumite individual, si Locul 3 la kumite open:)
    George Minculescu

    RăspundețiȘtergere